O cafea si un contract

M-am trezit de dimineata. Am baut o cafea si sunt gata de treaba. Astazi am o intalnire cu o firma pe care am hotarat sa o contractez pentru externalizare servicii salarizare. Nu ma mai pot ocupa eu de atatea hartii. Sunt plina de energie. Oamenii astia o sa ma scoate dintr-o mare incurcatura. Sper sa fie exact ce mi-am dorit.

De ceva timp ma tot gandesc cum sa fac sa scap de atat hartogaraie. Am tot cautat cea mai buna solutie si nu reuseam sa o gasesc. Asta pana cand m-am intalnit cu o prietena de-a mea care si ea se plangea mereu ca nu mai are timp suficient pentru a face toata treaba singura. Ea mi-a spus ca exista astfel de firme care sa te scape de situatii ingrate. 

Ieri, in prima zi a saptamanii, pentru ca eram nerabdatoare, le-am dat un telefon celor recomandati de catre ea si asa am ajuns sa stabilim o intalnire pentru astazi.  Am inteles ca oamenii sunt profesionisti si ca isi fac foarte bine treaba asa ca imediat in capul meu s-a facut lumina si am zis ca asta ar fi cea mai buna solutie pentru mine. Nu am o firma mare, dar asta nu ma impiedica sa gasesc mereu solutii care sa ma scuteasca de o treaba in plus, mai ales daca aceste solutii imi ofera un raport bun intre timp castigat si bani investiti. Pai... ganditi-va si voi, in timpul pe care il economisesc pot sa castiga mai mult chiar decat le-as da lor ca sa se ocupe de asta. Plus ca pentru mine reprezenta un stres enorm. Pentru ei asta e meseria lor. Trebuie sa le placa. Oricum ce faceam eu in trei ore, ei probabil ca fac in jumatate de ora. Doar au atata experienta.

Am fugit la intalnire. Va tin la curent cu oferta lor.

2 siteuri foarte foarte

Pentru cine caută poezie pe net (pentru că antologiile poetice ori nu apar ori sunt f.f. scumpe) sunt două site-uri free of charge f.f. pline de poeţi, vechi şi mai puţin vechi, cu unele traduceri f.f. bune:

www.sonnetcentral.org vezi mai ales traducerile din Rilke (f.f.extraordinare)
www.poetryintranslation.com (numai sa aveti voi timp) – puteti descarca in format pdf

Poveşti din litere dintr-o mică cercetare de vacanţă

Dacă v-aţi hotărî să faceţi o vizită facultăţilor româneşti din secolul XIX, l-aţi găsi pe Titu Maiorescu de la cinci la şase seara, ţinând cursuri de logică. Haşdeu, din nefericire apărea la Universitatea Bucureşti de două sau de trei ori pe an, Odobescu ceva mai des.

Dimineaţa devreme erau cursuri de latină şi greacă. Studenţimea română se declina numai la masculin având în vedere că pe la 1885 dacă erau trei-patru studente în toată Universitatea. Azi, la Litere, raportul e invers. “Nu era dorinţă mai legitimă pentru un tânăr roman decât dorinţa de a-şi desăvârşi studiile în străinatate”. Nimic nou aici. “Pe vremea aceea profesorii nu făceau discuţii cu studenţii, ci rosteau de pe catedră expuneri nesfârşite pe care era foarte greu să le înregistreze cineva în mod metodic.

“ Aici s-a mai schimbat totuşi ceva. Ce nu s-a schimbat însă (şi face tristă mintea să ştie ) din 1885 până acuma e pofta de lectură a studentului roman şi dispoziţiile lui stranii pentru furtişag şi tâlhărie în încintele bibliotecilor. Tot în perioada despre care vorbim, se deschisese Fundaţia Carol, cu mare tam-tam, vizavi de palatul regal, care era, de fapt, o bibliotecă. Azi BCU. La nici două săptămâni încep să lipsească pagini şi chiar capitole întregi din colecţia Măriei Sale. Sunt la mare căutare cărţile de Drept. Cu jumătate din manualul de drept al unui oarecare Demangeat fugiseră studenţii români pe sub sacou să se bucure acasă de profunzimile absconse ale legilor romane care aveau probabil sens numai în atmosfera destinsă a mansardelor şi internatelor. Se fura  şi atunci. Nu suntem cu nimic mai deosebiţi, vai, cu nimic mai originali. Doar ceva mai calificaţi, aparent cu un mai mare orizont cultural. Căci poţi să cunoşti omul şi după ce fură. De pildă din Biblioteca de la Litere lipsesc dialoguri din Platon, introduceri la Poetica aristotelică, drame întregi din Lope de Vega. E ceva totuşi. Dacă s-ar fi furat Mihail Drumeş, atunci ar fi fost cu totul îngrijorător. Pe-atunci BCU-ul, care după cum am spus era încă Fundaţie avea un program mai puţin zgârcit ca acuma. Cea mai aglomerată perioadă a zilei era 8-10 seara. Din când în când regele trecea strada şi venea pe neaşteptate în sala de lectură să vadă ce fac tinerii neamului. Ce straniu ar fi să mă duc azi la BCU şi să-mi zică cineva “Regele e peste drum şi te vede”. Azi te văd numai supraveghetorii şi nici eu nu dau întodeauna semne c-ar vrea să te vadă.

Gasiti informatii mai detaliate in Memoriile lui Motru. Un individ. De-acolo sunt si citatele.

Dadu Rima – ficţiune despre prieteni cu metode balzaciene

Ce să se spună când apropierea e proximă şi cum să se-ntoarcă pe limbă cuvintele (altfel usturătoare) când a doua zi rişti să ieşi la o cafea cu oamenii pe care-i cvasi-ironizezi virtual? Nu ţi-e că iei bătaie, că nu-ţi mai împrumută cărţi, că, doamne fereşte, îţi fură gagicile, că te trezeşti într-o noapte cu un cuţit răzbunător în piept, pentru că ştie unde stai, că-ţi omoară pisicii? Dar fie şi aşa, cum spune Aulus Gellius, sunt lucruri care trebuie spuse, fie şi numai pentru că ai început o chestie despre prieteni şi nu poţi s-o laşi în pom.

Aşadar, din categoria dubletelor fonice faimoase Dadu Rima, după cum spune şi numele e un poet născut şi făcut la graniţa de fum dintre Tamisa şi Dâmboviţa. De la zeii celtici ai celei dintâi a primit părul bogat, micile impulsuri huligane, umorul negru şi precizia anglo-saxonă, de la nornele celei din urmă dragostea pentru Sancho Panza, pădurea, pofta desăvârşită pentru siestele boiereşti din câmpia Vlăsiei şi câteva naivităţi emergente care dau bine poeţilor de sânge şi frunză verde. N-a încercat nimeni să scoată ceva din altoiul Arghezi-Yeats dar cu îndeajuns de multă licoare alcoolică potentativă faci pe Iisus să semene cu Hitler, aşa că nu e de mirare că acest domn, care nu numai că ne e cunoscut dar suferă de păcatul de a ne mai oferi o bere din când în când (ceea ce distruge orice pretenţie de obiectivitate academică) să ajungă – ceea ce şi vrea în secret – un prooroc balcanic al poeziei anglo-saxone. Sau nu, nu vorbim de viitor, ăsta şi-l face fiecare cum vrea ci ce avem de spus să spunem despre lucrurile ştiute.

Întrebat recent, la o mică ocultă şuetă cu alţi câţiva membri ai cercului social reprezentativ, am fost întrebat, cu băgare de seamă şi puţin ironic, chestii despre Radu la care nu numai că n-aveam răspuns dar m-aş fi simţit îngrozit dacă aş fi avut unul. În fine, pentru cei curioşi, pentru cei nefericiţi, pentru cei plecaţi pe departe, care mai sunt cuprinşi de nostalgii itinerante şi fugitive, Dadu Rima împarte cu Dumnezeu căcatul sacru al fiecărei zile.

Citeşte cărţi de popularizare, muşcă din porţia literară – în virtutea ideii că un scriitor mare e şi-un mare cititor – dă un telefon la răstimpuri necesare de timp, bea, scrie puţin dar des (o dietă vinciană), suferă de mici depresii pe care le-ar vrea mari – în virtutea ideii că nu poţi dacă nu eşti puţin suicidar – bea şi urăşte femeile, pe care le admonestează în scurte haikuuri că nu-l bagă-n seamă. Dimineaţa, când cântă pitulicile prin Obor se trezeşte şi remarcă: băi, să-mi bag pula, chestie urâtă pe care-a deprins-o de pe Dâmboviţa, de la mafioţi, la amiază parcurge în acorduri cerebrale versurile unui poet itinerant demult uitat, mănâncă bine (se şi observă) şi, dacă nu se preocupă de minunatele revelaţii ale tehnicii, sau de propria lui spontaneitate – în virtutea ideii că trebuie să antrenezi şi imediatul – zace. Altfel spus, Radu face ce-a făcut dintotdeauna şi ce-a făcut dintotdeauna e un mister. Am putea spune, dacă nu l-am fi văzut cu ochii noştri cum dă beri pe gât ca Pantagruel, că trăieşte în lumi spirituale sau în sfere extraterestre. Ne pare rău că v-am adus până aici fără să fi spus, în esenţă, nimic care să merită câtuşi de puţină atenţie. Dar sincer să fiu – and without disrespect – mă doare fix în totem.